Un bărbat de 57 de ani din Buzău a murit subit chiar în timpul unei partide de minifotbal, disputată luni seara pe trenul de sport al unei școli din municipiul Buzău. Medicii de la ambulanță s-au chinuit în zadar zeci de minute ca să-l resusciteze pe sportiv.

Drama s-a produs sub ochii coechipierilor și ai spectatorilor care urmăreau duelul fotbalistic disputat pe un teren sintetic de minifotbal amplasat în incinta unei școli din Buzău.

Martorii spun că la un moment dat bărbatul de 57 de ani s-a oprit din alergare și a căzut ca secerat pe teren.

Speriați de cele întâmplate, coechipierii au chemat imediat salvarea care a ajuns în câteva minute la locul tragediei.

Deși medicii de la serviciul de ambulanță au încercat aproape o oră manevre de resuscitare, victima nu a mai putut fi salvată.

Sursă foto: Stiri de Buzău

Articolul precedent1000 de puști buzoieni, la meciul de mâine
Articolul următorMuncitori din India și Vietnam angajați să reabiliteze clădirea Colegiului Eminescu