Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat câștigătorii licitațiilor pentru două tronsoane ale sectorului Buzău – Focșani al Autostrăzii A7.

Pentru tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii și pentru tronsonul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord, CNAIR a atribuit contractele de lucrări Asocierii SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL.. Tronsonul 1, cu o lungime de 4,60 km, a fost atribuit la suma de 689,99 milioane de lei, fără TVA. Tronsonul 4, cu o lungime de 10,94 km a fost atribuit la suma de 763,72 milioane de lei, fără TVA. Durata de execuție a contractului va fi de 20 de luni, iar perioada de garanție de 10 ani, după semnarea contractelor finanțate prin PNRR.
”Din această asociere face parte și un cunoscut om de afaceri născut în județul Vrancea, care a derulat și are în continuare contracte de lucrări pe autostrăzi și drumuri expres din România. Este unul dintre cei mai puternici și serioși constructori români, care a avut inclusiv contracte realizate înainte de termenul prevăzut. Urmează perioada de contestații și abia la încheierea acesteia vor putea fi semnate contractele pentru cele două tronsoane ale A7 de la Buzău la Focșani. CNAIR trebuie să desemneze, în continuare, câștigătorii lucrărilor pentru celelalte două tronsoane ale acestui sector de autostradă, respectiv tronsonul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat și tronsonul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni” spune senatorul de Buzău, Vlad Pufu.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentUrmărit la nivel naţional pentru nerespectarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, depistat de poliţiştii din Buzău
Articolul următorHotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară