”În sfârșit, fenomenul arderilor necontrolate de vegetație uscată, pare a scădea în intensitate. Constatăm o reducere a incendiilor de terenuri, cel puțin pe zona Beceni, ceea ce înseamnă că, în sfârșit, conștientizăm câte resurse se irosesc pentru stingerea dealurilor incendiate de către persoane inconștiente. A.P.I.A. a aplicat, anul trecut, sancțiuni la subvențiile acordate fermierilor ale căror terenuri au fost incendiate fără știrea autorităților, iar dacă această măsură este calea spre reducerea numărului de incendii, se va continua și pe această linie. Incendierea necontrolată a câmpurilor și a dealurilor trebuie să înceteze. 
Trebuie să reducem fenomenul cât mai mult posibil, pentru că nu face altceva decât să consume resurse” a fost mesajul a fost transmis, astăzi, de prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, la întâlnirea organizată, la Valea Părului, de către primarul comunei Beceni, Adrian Burlacu.

Întâlnirea de la Valea Părului a avut mai multe teme. cum ar fi respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor de vegetație uscată, oportunități de finanțare pentru agricultori  din fonduri europene nerambursabile sau campania de primire a cererilor de plată în anul 2023, derulată în perioada 1 martie-15 mai 2023.

La întâlnire au participat alături de prefectul județului și de primarul comunei Beceni, Adrian Burlacu, directorul A.P.I.A. Buzău, Claudia Stelea, directorul Direcției Agricole, Cosmin Florea, reprezentanți ai Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, polițiști de la Secția de Poliție rurală nr. 2 Beceni și fermieri din zonă. 

”După ce în urmă cu două săptămâni, am fost la Cernătești și Scorțoasa, continuăm,  astăzi, seria întâlnirilor din teritoriu cu fermierii, pentru că doar fiind în dialog direct cu dvs. vom putea identifica, împreună, soluțiile pentru reducerea unui fenomen care ne absoarbe, nejustificat, atât de multe resurse. Deși am satisfacția că numărul incendiilor de vegetație uscată s-a mai redus, cel puțin în zona Beceni, anunț ferm că voi continua demersurile pentru idenficarea și tragerea la răspundere a celor care dau foc terenurilor în mod inconștient și care, prin acțiunile lor, pun în pericol comunitățile și bunurile dvs.”, a mai declarat, în timpul întâlnirii, prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea.

Prefectul județului Buzău va cotinua și în perioada următoare seria întâlnirilor cu autoritățile locale și fermierii care provin din zonele în care au loc, frecvent, incendii de vegetațe uscată, în încercarea de a reduce și mai mult acest fenomen, al arderilor necontrolate.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentȘoferi scoși din trafic de polițiștii buzoieni pentru infracțiuni la regimul rutier. Aparatele etilotest au indicat consumul de alcool în 18 situații
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET