Derby-ul etapei a X-a din Liga Florilor s-a desfășurat azi, în pragul Crăciunului, În Sala Romeo Iamandi din Buzău. SCM Gloria Buzău, neînvinsă în primele 9 etape, a suferit prima înfrângere în acest sezon, fiind învinsă pe teren propriu de CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, 26-31 (13-18).

CS Gloria 2018 a profitat de pe urma formei excelente a portăriței din Brazilia, Renata de Arruda și s-a desprins după câteva minute de joc. Vestea bună a zilei de azi a fost că Laslo a revenit pe teren, după o lungă accidentare și chiar a fost protagonista unor faze importante, deși încă mai are nevoie de timp pentru acomodare. În schimb, la echipa antrenată de Adrian Chiruț au lipsit 5 jucătoare de bază, a căror absență s-a simțit în prestația echipei din Buzău. Scoase din joc de Bistrița, buzoiencele nu au reușit să găsească soluții creative și au intrat la vestiare cu un handicap destul de mare, scorul fiind 13-18 la pauză. În primele 30 de minute Buzăul nu a fost niciodată la conducere pe tabela de marcaj și au fost doar de 3 ori la egalitate cu echipa lui Horațiu Pașca, ultima dată la scorul de 3-3.

În deburul reprizei a doua Buzăul a revenit pe fondul faptului că Bistrița nu a reușit să înscrie doar de două ori în 14 minute, iar SCM Gloria Buzău a profitat de nenumăratele erori ale adversalor – atât pe defensivă, cât și pe atac. În minutul 43, scorul era egal, 20-20. Moroianu și Vasileuskaya au ratat șanse ca Buzăul să preia conducerea. O Bazaliu inspirată a lansat două torpile  în poarta buzoiencelor, trezindu-și colegele. Ilyina a ratat egalarea la 23, iar Zulic și-a dus echipa la două goluri în față. De la 23-24 în minutul 51, Bistrița s-a distanțat la 23-28 în minutul 54 și meciul era jucat. Pe final de partidă Bistrița a avut și 7 goluri avantaj, scor 24-31, dar Buzăul a mai înscris de două ori, prin moroianu și Czeczi și a mai atenuat din handicapul de pe tabela de marcaj. 

Pentru SCM Gloria Buzău au marcat: Burlachenko -6 goluri, Czeczi -5, Ilyina -4, Moroianu -3, Petrovic -3, Vasileuskaya- 2, Blazevic -1, Keita -1, Zamfirescu -1. 

Pentru CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud au marcat: Tamires Morena De Araujo – 7 goluri, Bianca Bazaliu – 6, Nina Zulic – 5, Nicoleta Dinca – 3, Florina Chintoan – 3, Zeljka Nikolic – 2, Sonia Seraficeanu – 2, Deborah Kpodar – 2, Cristina Laslo – 1 

Etapa viitoare, joi, 29 decembrie, Gloria Buzău va juca în deplasare, la HC Dunărea Brăila, iar Gloria Bistrița va primi vizita campioanelor de la Rapid București. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTaximetrist înregistrat de aparatul radar în timp ce rula pe DN2E85, în localitatea Cioranca
Articolul următorFoto: S-a răsturnat cu mașina în zona de alimentare a unei stații de carburant și a lovit două persoane și 3 autovehicule staționate