În ziua de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție rurală Glodeanu Sărat împreună cu polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni au depistat principalii bănuiți în cazul unui furt de bicicletă. Fapta a fost sesizată în ziua de 19 decembrie a.c., de către persoana vătămată, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Glodeanu Sărat.

Din cercetări s-a stabilit faptul că în ziua de 18 decembrie a.c., bănuiții, doi bărbați în vârstă de 50 și 52 de ani, ambii din localitatea Amaru, au profitat de faptul că persoana vătămată a lăsat bicicleta neasigurată și nesupravegheată pe un drum din Glodeanu Sărat și ar fi sustras-o. Prejudiciul, în valoare de 1000 de lei, a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiști continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorMesajul inspectorului șef al IPJ Buzău cu ocazia Sărbătorilor de iarnă