Schimbare majoră a vremii. De miercuri, temperaturile scad simțitor și este așteptat și primul val de viscol, la Buzău.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben valabilă de marţi, de la ora 13.00, până miercuri, la ora 8.00, privind intensificări ale vântului, precipitaţii, iar la altitudini de peste 1.700 de metri – ninsori viscolite.

Astfel, marţi va ploua pe arii extinse în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. În noaptea de marţi spre miercuri, în regiunile intracarpatice ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar la munte şi în nordul Moldovei vor predomina ninsorile. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi centrale, cu viteze în general de 55-65 km/h, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi rafale de peste 90-100 km/h şi va fi viscol.

Intensificări temporare ale vântului vor mai fi şi în restul teritoriului, dar în special în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 50-55 km/h. Izolat vor fi condiţii de polei sau gheţuş.

Începând de miercuri, de la ora 8.00 şi până joi, la ora 10.00, vor fi intensificări ale vântului, ninsori viscolite în zonele montane, Moldova şi local în Muntenia şi Dobrogea.

Articolul precedentO nouă stradă cu sens unic în municipiul Buzău. Polițiștii locali, prezenți în zonă
Articolul următorS-a îmbătat și-a plecat la plimbare cu o mașină furată