Polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranță Școlară au desfăşurat activități preventiv-informative activitate de tip outdoor cu preșcolarii din municipiul Buzău în cadrul proiectului „Ludoteca din Grădină” inițiat de Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Buzău, găzduit de Muzeul Județean Buzău.

Scopul activități a fost acela ca prin joc și mișcare să fie transmise recomandări privind siguranța personală pe timpul vacanței de vară pentru formarea unor deprinderi de recunoaștere și gestionare a situațiilor de pericol cu care se pot confrunta în această perioadă. S-au desfășurat activități de cunoaștere și integrare în grup, precum și de dezvoltare personală și emoțională.

De asemenea în cadrul activității s-a relaționat și cu părinții/aparținătorii copiilor și cu voluntarii elevi ai unor unități de învățământ în vederea conștientizării responsabilităților pe care adulții și tinerii le au în formarea și protejarea copiilor de vârstă mică.

 Totodată s-a discutat cu elevii voluntari prezenți despre Ce este și cum se manifestă cyberbullyingul, care sunt efectele agresiunii de tip cyberbullying, ce poți face pentru a preveni cyberbullyingul, ce poți face dacă ești victima cyberbullyingului și ce poți face din punctul de vedere al legii pentru a te proteja.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSvitolina a produs surpriza la Wimbledon. A eliminat-o pe locul 1 mondial WTA
Articolul următorRisc mare de inundații în 11 județe din România: Avertizare de Cod galben, până joi