Trafic blocat pe DJ102H, în zona Glodeanu Siliștea, în urma unui accident rutier cu 3 persoane decedate și două rănite. În această dimineață, în jurul orei 6.44, un autoturism răsturnat, între localitățile Glodeanu Siliștea și Cârligu Mic.

La fața locului s-au deplasat de urgență o ambulanță S.M.U.R.D. și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, o ambulanță S.M.U.R.D. și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Padina.

Ajunși la fața locului aceștia au identificat un autoturism cu cinci ocupanți ce a părăsit partea carosabilă, trei dintre persoanele implicate în accident aflându-se încarcerate în autovehicul, și alte doua în afara acestuia.

Pompierii au desfășurat concomitent acțiuni de descarcerare a victimelor, asigurare masuri de siguranță împotriva izbucnirii unui incendiu și de acordare a primului ajutor medical la fața locului.

Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe pe DJ102H către intersecția cu DN2E85, de către un șofer în vârstă de 52 de ani, din Scutelnici, ar fi pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu decesul a 3 pasageri. De asemenea, șoferul și un alt pasager au fost răniți și preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale. Uneia dintre victimele rănite i-a fost acordat primul ajutor medical și a fost transportată la U.P.U. Buzău pentru îngrijiri medicale, iar în cazul celei de-a doua victimă ce se afla în viata, având în vedere leziunile multiple și starea grava în care se afla, i s-a acordat primul ajutor medical, fiind solicitat la fața locului un elicopter S.M.U.R.D. ce a transportat-o ulterior la spitalul Floreasca.

Șoferul mașinii și pasagerul rănit au 52 de ani, și sunt din localitatea Scutelnici. Pasagerii decedați sunt în vârstă de 48 de ani, din Scutelnici, 60 de ani, din Brădeanu, și 34 de ani, din Scutelnici.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBănuiţi de furt de furaje identificaţi de polițiști
Articolul următorCod galben de NINSORI și VISCOL