În ultimile 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi au aplicat 139 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 21 de permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Buzău, în intervalul orar 15.00-16.00, au organizat şi desfăşurat ieri, o acţiune pentru reducerea numărului de accidente în care ar putea fi implicate vehiculele destinate transportului de mărfuri periculoase. Poliţiştii au verificat astfel, legalitatea desfăşurării acestor transporturi, gradul de siguranţă rutier pe care îl prezintă autovehiculele, precum şi deţinerea documentelor specifice transporturilor.

Aparatele radar au înregistrat 61 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 12 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile,  respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză pe timp de noapte – 120 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 18 de ani, din Buzău, care rula pe bulevardul Nicolae Bălcescu, în municipiul Buzău. Al doilea „vitezoman”, un buzoian de 46 de ani, a fost depistat pe bulevardul Nicolae Bălcescu, pe timp de noapte, conducând autoturismul cu o viteză de 102 km/h. Și în mediul rural polițiștii au depistat o femeie de 35 de ani, din Prahova, în timp ce conducea autoturimsul pe DN1B, în localitatea Ulmeni cu 135 km/h.

Alte sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (16), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (5), dar şi pentru alte abateri în trafic (28).

Pe lângă şoferii indisciplinaţi, poliţiştii rutieri au mai sancţionat şi 23 pietoni care şi-au pus viaţa în pericol prin traversarea prin loc nepermis.

Alte 9 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare,  pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și pentru neacordarea priorității de trecere.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 61.000 de lei.

Tot ieri, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPolițiștii în dialog cu elevii Colegiului Național Alexandru Vlahuță
Articolul următorAcţiuni pentru respectarea legislaţiei privind regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase