Peste 10.000 de buzoieni au participat la un grandios spectacol de Revelion organizat în centrul municipiului
Peste 10.000 de persoane au participat la un grandios spectacol de Revelion organizat în centrul municipiului Buzău. Cap de afiş a fost Voltaj care a intrat pe scenă imediat după miezul nopţii, în uralele publicului. Focul de artificii a durat aproape zece minute.
Pe scena amplasată în faţa Palatului Comunal au urcat la început artişti buzoieni.
Petrecerea a continuat până la trecerea dintre ani cu Alessia şi Liviu Teodorescu & Band. Cap de afiş a fost Voltaj care a intrat pe scenă după miezul nopţii, în uralele publicului
O altă atracţie a spectacolului din Piaţa Dacia a fost şi focul de artificii de la miezul nopţii, care a durat zece minute. Cei zece mii de buzoieni au numărat secundele până la intrarea în noul an alături de artişti şi autorităţile din Buzău.
Spectacolul s-a încheiat la ora 1, când buzoienii s-au retras acasă sau în restaurante pentru a continua petrecerea până dimineaţă. În urma lor au rămas tone de gunoaie în piaţa Dacia.