După un an dificil, copiii noștri se vor întoarce fizic, la grădiniță și/sau școală. Polițiștii din cadrul Compartimentului pentru Analiza și Prevenire a Criminalității, reamintesc fiecărui părinte că siguranța lor și a copiilor lor este cea mai importantă. Cel puțin 5 minute pe zi, gândește-te la ce face copilul tău, unde este și cu cine.

„Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor, derulată de Poliția Română, prin Compartimentul pentru Analiza și Prevenire a Criminalității, în perioada 1-10 septembrie a.c., premergător începerii anului școlar 2021-2022.

Zilnic, polițiștii buzoieni vor avea întâlniri cu părinții sau bunicii, în cadrul cărora vor discuta despre siguranța celor mici, atât în viața reală, cât și în cea on-line. 

Astfel, în cadrul sesiunilor de informare, vor fi transmise recomandări cu privire la comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

Reamintim tuturor că siguranţa copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinţi, bunici sau reprezentanți ai instituţiilor abilitate să prevină delicvenţa juvenilă şi să combată orice situaţie ce ar putea contribui la victimizarea minorilor.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentLiderii AUR și USR-PLUS au negociat scenariul unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu
Articolul următorÎn cursul zilei de ieri au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor