Este anchetă în cadrul IPJ Buzău, după ce un agent a vrut să întreţină relaţii sexuale cu o prostituată fără să plătească. Poliţistul s-a folosit de uniformă pentru a-şi atinge scopul, însă femeia a chemat în ajutor „peştii” şi de acolo a început scandalul. Agentul M.N., în vârstă de 36 de ani, a mers la domiciliul tinerei respective însoțit de un prieten, în vârstă de 19 ani, care s-a recomandat a fi tot polițist.

Întâmplarea a avut loc în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, atunci când polițiștul a ieșit din tură și urma să vină acasă. Acesta s-a dus direct la domiciliul unei tinere de 19 ani, pentru a întreține cu aceasta relații sexuale cu aceasta. Agentul era însoțit și de un tânăr de 19 ani, care s-a recomandat a fi tot polițișt. Pentru că a refuzat să plătească pentru serviciile sexuale, tânăra și-a chemat în ajutor doi prieteni, în vârstă de 18 și 35 de ani.

Între cei patru a început un scandal, iar în cele din urmă tânăra a sunat la 112.

”Urmare apelului au fost demarate de îndată verificări pentru clarificarea situației semnalate și luarea măsurilor legale ce se impun. Apelanta a precizat că unul dintre bărbați ar purta haine cu însemne polițienești, bănuind că ar fi politist”, a declarat agent de poliție Cornelia Stroe.

La Inspectoratul Județean de Poliție Buzău este o achetă internă în ceea ce îl privește pe polițist, iar prietenul lui, tânărul de 19 ani, este cercetat pentru uzurparea de calități oficiale.

Polițistul a fost încadrat la IPJ Buzău în anul 2016, din sursă externă. El nu a mai fost cercetat disciplinar până în prezent.


Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVideo: Pompierii buzoieni se luptă cu flăcările
Articolul următorAccident cu patru victime pe DN2E85