Trei agenți de pază găsiți băuți în post

Trei agenți de pază găsiți băuți în post
Controale efectuate de poliţişti pe timp de noapte la agenţii de pază
În noaptea de 30 septembrie/1 octombrie a.c., între orele 23.00 – 03.00, a fost organizată la nivelul judeţului o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.
Poliţiştii, împreună cu jandarmi, au efectuat controale la 87 de obiective (unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale), unde au fost verificați 98 de agenţi de pază. Față de 10 dintre aceştia a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru abateri săvârșite la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor(9) şi una pentru alt act normativ.
În cazul a 3 agenți de pază, valorile înregistrate fiind între 0,56 și 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Doi dintre cei sancționați au fost depistaţi de poliţişti în timp ce dormeau. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 3.900 lei.
Poliţiştii vor continua activităţile în acest domeniu.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
- 16:54 - SUA trimit un al treilea portavion în Orientul Mijlociu. Trump promite finalul rapid al conflictului cu Iranul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











