Moscova susține că a preluat complet Luganskul. Luptele continuă în Donețk și alte regiuni

Vladimir Putin
Rusia a anunțat că forțele sale au obținut controlul deplin asupra regiunii Lugansk, din estul Ucraina, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, citat de presa oficială.
De altfel, cea mai mare parte a regiunii, peste 99%, se afla deja sub controlul trupelor ruse, încă din perioada anexării teritoriale din septembrie 2022, considerată ilegală de Kiev și de majoritatea statelor occidentale.
În același timp, armata rusă a raportat noi câștiguri teritoriale, susținând că a ocupat localitatea Verhnia Pisarivka din regiunea Harkov, precum și Boikove din Zaporojie.
Ofensiva Rusiei continuă în cadrul campaniei de primăvară-vară, cu accent pe estul Ucrainei. Principalele obiective rămân orașele strategice din regiunea Donețk, inclusiv Konstantinovka, Slaviansk, Kramatorsk, Liman și Pokrovsk.
Potrivit unor surse ucrainene, Moscova ar urmări capturarea orașului Konstantinovka până la sfârșitul lunii aprilie și preluarea întregii regiuni Donețk până la finalul anului.
Situația de pe front rămâne extrem de tensionată, în contextul intensificării operațiunilor militare în estul Ucrainei.
Citește și:
- 16:54 - SUA trimit un al treilea portavion în Orientul Mijlociu. Trump promite finalul rapid al conflictului cu Iranul
- 16:35 - Lovitură majoră pentru Gigi Becali: CCR consolidează pierderea numelui „Steaua” și influențează procesul de 37 de milioane de euro
- 16:21 - Scene de gelozie la Mangalia: un bărbat a devastat casa rivalului după ce și-a găsit soția acolo
- 15:45 - Anca Alexandrescu, atac dur la mafia mediatică condusă de fugarul Ghiță și Coldea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











