Pacienta în vârstă de 29 de ani, prezentată astăzi la UPU cu febră și dureri musculare, este suspectă de infectare cu temutul coronavirus.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău, care pregătesc acum transferul pacientei la Institutul „Matei Balș” din capitală.
În urmă cu puțin timp, un echipaj SMURD a ajuns la UPU, de unde urmează să o preia, într-o izoletă, pe pacienta de 29 de ani. Deși nu există certitudinea că ea ar fi infectată cu un virus, medicii sunt precauți și au decis să aplice procedurile instituite de către DSP.
Pacienta domiciliată în Râmnicu Sărat s-a prezentat astăzi la Spitalul Județean de Urgenta Buzău cu febră, dureri musculare și tuse. Femeia a declarat că, în urmă cu șapte zile, a sosit pe Aeroportul Otopeni din Italia, din zona Veneto, Venetia.
Este posibil ca pacienta să aibă o simplă răceală, după cum este probabil ca ea să fie infectată cu un virus gripal. De altfel, pacienții infectați cu virusuri pot fi asimptomatici în primele zile de la infectare.
Imediat după ce s-a prezentat la spital, femeia a fost izolată în Unitatea de Primire Urgențe, departament în care s-a restricționat parțial accesul. După ce a fost preluată de izoletă, toată secția UPU a fost dezinfectată. Între timp, la Spitalul Județean a fost adus și un container în care să fie izolațiși consultați pacienții care se prezintă cu simptome de coronavirus.