Gloria, victorie cu Zalăul lui Tadici

SCM-Gloria-Buzau-handbaliste-773x380 (1)
Buzoiencele s-au impus cu 23 la 18, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi
Gloria reușește să lege două victorii în Liga Florilor. Elevele lui Ovidiu Mihăilă au reușit să câștige, în această seară, meciul disputat acasă, cu HC Zalău. Roș-albastrele s-au impus cu 23 la 18, după o repriză secundă de excepție.Echilibru în prima repriză, o singură echipă pe teren, în cea de-a doua. Gloria s-a impus clar, în fața celor de la HC Zalău, cu 23 la 18.Primul mitan a fost cât se poate de echilibrat, cu greșeli din partea ambelor combatante, dar și a brigăzii de arbitri. La pauză, Gloria a intrat în avantaj, 10 la 8, și nimeni nu se aștepta ca ritmul partidei să fie complet rupt, în actul secund al meciului.În a doua repriză, experiența și-a spus cuvântul. Fetele de la Gloria, mai mature și mai rodate în primul eșalon al handbalului românesc, și-au impus jocul și s-au distanțat, constant, pe tabela de marcaj. Echilibrul s-a rupt în minutul 47, atunci când Gloria a reușit să obțină un avantaj de patru goluri.După meci, Gheorghe Tadici a acuzat brigada de arbitri, dar nu a uitat să felicite Gloria.Pentru Buzău, urmează partida de cupă cu Minaur Baia Mare. Meciul se va disputa joi, iar dacă Gloria învinge se va califica în final-four-ul competițieiGrație victoriei de azi, Gloria urcă pe poziția a patra, la numai un singur punct în spatele celor de la Minaur. Buzoiencele au 35 de puncte, cu cinci peste Dunărea Brăila.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














