Acțiune de prevenire premergătoare începerii anului școlar

Acțiune de prevenire premergătoare începerii anului școlar
Vacanța s-a terminat
Astăzi, 8 septembrie, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalității au desfășurat activităţi în cadrul campaniei “Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?” cu scopul creșterii gradului de siguranță al minorilor prin informarea părinților asupra comportamentelor la risc și situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe drum sau on-line.
Astfel, polițiștii s-au deplasat în principalele zone comerciale din municipiul Buzău, unde au desfășurat activități de informare a părinților despre siguranța minorilor, siguranța pe drum și acasă, atunci când aceștia nu sunt supravegheați de adulți, precum și despre siguranța în mediul on-line a acestora.
În cadrul activităților s-au purtat discuții cu 100 de adulți și 50 de minori și au fost distribuite peste 200 de materiale cu conținut informativ-preventiv.
Recomandări pentru elevi
Chiar dacă nu aţi împlinit încă vârsta de 18 ani trebuie să aveţi în vedere faptul că: Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani răspund penal. Aceştia pot fi sancţionaţi chiar şi cu pedeapsa închisorii.
Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant!
Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!
Atenţie la „lumea virtuală”! Poliţiştii îi sfătuiesc pe copii să nu ofere date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











