Zece comune din Buzău, fără medic de familie

Midsection Of Doctor Consulting Patient At Hospital
Criza medicilor de familie devine tot mai acută în mediul rural, din cauza pensionării doctorilor aflaţi în activitate, dar şi a lipsei de interes a medicilor tineri. Zece comune buzoiene nu au medic de familie
Criza medicilor de familie devine tot mai acută în mediul rural, din cauza pensionării doctorilor aflaţi în activitate, dar şi a lipsei de interes a medicilor tineri.Medicii de familie sunt plătiţi după numărul de pacienţi, astfel că aceştia aleg localităţi cu mai mulţi asiguraţi. Astfel, comunităţile mici şi îmbătrânite sunt ocolite de medici, care nu pot activa în două comune diferite.În judeţul Buzău, există în acest moment nu mai puţin de 10 comune care au cabinete medicale fără medici. „Nu există medic de familie în comunele Bozioru, Buda, Căneşti, Chiliile, Colţi, Largu, Odăile, Racoviţeni, Robeasca şi Valea Salciei. Pacienţii din comunele respective au fost arondaţi altor medici din localităţile limitrofe”, a declarat Cristina Ungureanu, director DSP Buzău.De anul trecut, legea permite medicilor de familie să deschidă puncte de lucru în comunele vecine, unde nu există această facilitate. Din păcate, niciun medic nu a apelat la această soluţie. În lipsa unui medic dedicat comunităţii, sătenii din cele 10 comune fără medic de familie, aproape toate din zona de munte a judeţului Buzău, îşi pun nădejdea, la nevoie, în farmaciile din sat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














