Video: Polițist pentru o zi, preventiv mereu!

Video: Polițist pentru o zi, preventiv mereu!
25 mai – Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți
În ziua de 25 mai a.c., polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat şi desfăşurat activități preventive cu preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit nr. 4 Buzău, în scopul prevenirii victimizării minorilor prin semnalarea situaţiilor de pericol în care pot fi implicaţi din cauza necunoaşterii consecinţelor adoptării unor comportamente.
Pentru marcarea zilei de 25 mai – Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, în cadrul activităţilor au fost abordate şi dezbătute subiecte legate de necesitatea adoptării unui comportament responsabil pentru prevenirea disparițiilor de minori și a traficului de persoane.Astfel, copiilor le-au fost prezentate pe înțelesul lor câteva situații de risc specifice vârstei, fiindu-le oferite recomandări preventive pentru siguranța proprie (evitarea abordărilor directe de către persoane străine, refuzul diferitor bunuri oferite de către acestea, dar mai ales refuzul categoric al apropierii excesive, a contactului fizic nejustificat, însoțirea necunoscuților, precum și anunțarea imediată a părinților/bunicilor/etc. cu privire la situațiile respective).De asemenea, polițiștii au purtat discuții interactive în cadrul cărora au fost abordate aspecte referitoare la necesitatea respectării regulilor, semnelor și marcajelor de circulaţie rutieră de către copii, obişnuirea acestora să se deplaseze pe un spaţiu limitat – trotuarul –, să respecte traseele de deplasare sigure, precum şi recunoaşterea de către cei mici a situaţiilor de pericol pentru a nu deveni victime ale incidentelor rutiere.La activități a fost folosit un “gameboard”, reprezentând un traseu cu marcaje pietonale şi indicatoare rutiere, special conceput pentru a desfăşura activităţi practice cu cei mici.
Totodată, copiii au participat la un joc de rol cu recuzită adecvată (polițiști-pietoni-alți participanți la trafic), pentru sedimentarea informațiilor primite, iar la încheierea activităților, fiecare dintre ei a primit câte o legitimație de „Polițist pentru o zi”, fiindu-le distribuite și materiale cu recomandări preventive în domeniu.La activități au participat 222 de preșcolari şi cadre didactice, precum şi reprezentantul Asociaţiei de Întrajutorare “Ionaşcu Filofteia Dănuţa” Buzău.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="90585,90586,90587,90588,90590,90591,90592,90593,90594,90595,90596,90597"]Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

