Un ialomițean încerca să vândă articole vestimentare contrafăcute în municipiul Râmnicu Sărat

Un ialomițean încerca să vândă articole vestimentare contrafăcute în municipiul Râmnicu Sărat
Mărfuri susceptibile a fi contrafăcute indisponibilizate de poliţiştii râmniceni
În ziua de 10 august a.c., una dintre patrulele de siguranţă publică din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat, în timp ce desfăşura activităţi specifice în zona de competenţă, a depistat un bărbat care încerca să ofere spre vânzare articole de îmbrăcăminte. Poliţiştii au stabilit că bărbatul are vârsta de 48 de ani şi este din județul Ialomiţa.
În urma controlului bagajului acestuia, au descoperit aproximativ 50 de articole vestimentare ce aveau inscripţionate însemnele unor mărci înregistrate.
Astfel, în cauză a fost înregistrat dosar penal în care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Articolele vestimentare au fost indisponibilizate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











