Un buzoian de 25 de ani rula cu 150 km/h pe DN2E85, în localitatea Limpeziş

Un buzoian de 25 de ani rula cu 150 km/h pe DN2E85, în localitatea Limpeziş
33 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime
În ziua de 29 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 115 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 19 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Ieri, în intervalul orar 17.00 – 20.00, poliţiştii Biroului Rutier Râmnicu Sărat, împreună cu poliţişti de ordine publică, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, ce a avut ca scop prevenirea accidentelor în care ar putea fi implicaţi căruţaşii şi biciliştii.
În urma activităţilor, poliţiştii au identificat şi consiliat cu privire la respectarea normelor rutiere, un număr de 20 de căruţaşi şi biciclişti.
Poliţiştii au acționat pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistând 33 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 8 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză în localitate – 150 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui buzoian de 25 de ani, ce rula pe DN2E85, în localitatea Limpeziş.
Alte 11 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare şi conducerea unor vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (19), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (5), dar şi 27 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 54.000 de lei.
Tot ieri, poliţiştii rutieri au întocmit patru dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier.
Un bărbat de 45 de ani din Unguriu, a fost depistat de poliţişti pe DN10 în localitatea Sătuc, la volanul unui autoturism, după ce a consumat alcool. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,28 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Şoferul indisciplinat a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Alte trei dosare penale au fost întocmite pentru conducerea unor vehicule fără a deţine permis de conducere sau având dreptul de a conduce suspendat şi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

