Șofer prins la volan cu o alcoolemie uriașă. Cât a arătat etilotestul

calculator-alcoolemie.-afla-cat-alcool-ai-in-sange-1-840x500
În ultimele 72 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au întocmit şapte dosare penale ca urmare a infracţiunilor la regimul circulaţie constatate în cadrul activităţilor desfăşurate în trafic.
Unul dintre dosare a fost întocmit de poliţiştii de la Secţia de poliţie rurală Ziduri, după ce un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Ghergheasa, care se deplasa cu un moped neînregistrat a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că tânărul nu figurează în evidenţa deţinătorilor de permise de conducere, iar la testarea efectuată cu aparatul etilotest s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. În alte patru situaţii poliţiştii au întocmit dosar penal după ce au depistat în trafic şoferi care se urcaseră băuţi la volan (concentraţii alcoolice cuprinse între 0,55 mg/l şi 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat). Alte două dosare au fost întocmite de poliţişti pentru comiterea infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:57 - Explicația surprinzătoare a Maiei Sandu după decretul pentru Traian Băsescu: „Nu puteam face asta mai devreme”
- 18:31 - Mandat încheiat prematur! Cosmin Olăroiu nu mai continuă pe banca Emiratelor Arabe Unite
- 17:27 - Italia trimite avioane de luptă și militari în România după incidentul de la Galați! Misiunea a fost urgentată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














