Scandal în trafic în urma unei tamponări

Scandal în trafic în urma unei tamponări
Turbulenţi reţinuţi de poliţiştii râmniceni
În seara de 1 iulie, în jurul orei 21.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în fața unei societăți comerciale este în desfășurare un scandal izbucnit pe fondul neînţelegerilor legate de un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
”Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă pentru a verifica aspectele sesizate și aplicarea măsurilor legale. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan, protagoniștii fiind un bărbat şi o femeie, cu vârste de 31, respectiv 34 de ani, din Buzău, de o parte, şi un brăilean de 19 ani, de cealaltă parte” transmite IPJ Buzău.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar polițiștii au reținut pentru 24 de ore pe cei doi buzoieni implicaţi.
În cursul acestei zile, cei doi urmează a fi prezentați parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










