Reguli încălcate cu nonșalanță, pe terasele buzoiene

d1b8ee32854a0894f1e43c761e29b67e
Amenzi de aproape 39 000 lei, pentru patronii unor terase din Buzău
În acest sfârșit de săptămână, la solicitarea Instituției Prefectului- Județul Buzău, inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Buzău au desfășurat mai multe controale privind respectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, la terasele din municipiul Buzău. În acțiune au mai fost angrenate efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Poliției Locale.
- Obiectivele acțiunii au fost:
- Verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă de către agenții economici, care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber;- Asigurarea în aceste spații amenajate în aer liber a unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;- Portul măștilor sanitare de protecție în rândul personalului care deservește aceste locații;- Informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul stării de alertă și necesitatea respectării acestora.În cadrul acțiunii, au fost verificate 12 terase, echipele mixte de control au aplicat 8 sancțiuni contravenționale și au fost acordate termene de remediere a deficiențelor constatate. Valoarea totală a amenzilor a fost de 38.600 de lei.
- În timpul verificărilor au fost constatate mai multe nereguli precum:
- Nerespectarea distanței specificate în legislație între mese/scaune;
- Nu au fost delimitate trasee de acces ale clienților spre grupurile sanitare;
- Neefectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție a locurilor de muncă, utilajelor din cauza lipsei substanțelor dezinfectante;
- Neîntocmirea corectă a registrului de evidență a rezervărilor clienților astfel încât să conțină date concrete pe baza cărora să poată fi efectuate anchete epidemiologice;
- Nerespectarea de către angajați a normelor referitoare la purtarea echipamentului de protecție (mască, mănuși);
- Neasigurarea produselor dezinfectante specifice pentru dezinfecția mâinilor clienților la grupurile sanitare;
- La una dintre societățile comerciale verificate, la ora controlului, în interiorul restaurantului era organizată o masă festivă și 27 de copii dansau în horă.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










