Recordul de viteză înregistrat ieri de radare a fost de 186 km/h

Recordul de viteză înregistrat ieri de radare a fost de 186 km/h
10 permise de conducere reținute de polițiștii buzoieni
În data de 8 decembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 67 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 10 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Aparatele radar au înregistrat 23 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 5 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză – 186 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 31 de ani, din Bacău, care rula pe DN2E85, în afara localității Mihăilești.
Alte 5 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și efectuarea unor depășiri neregulamentare.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (8), dar şi 14 sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 25.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal unui bărbat de 47 de ani, din Poșta Câlnău, pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest, având rezultatul de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














