Razie în municipiul Râmnicu Sărat

Razie în municipiul Râmnicu Sărat
Au fost constatate trei infracţiuni şi aplicate 112 de sancţiuni contravenţionale
Vineri seară, în intervalul orar 19.00 – 22.00, efective de la Poliţia municipiului Râmnicu Sărat au organizat şi executat o acţiune cu efective mărite.
În cadrul acțiunii s-a urmărit prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, a infracţiunilor comise cu violenţă, desfăşurându-se activităţi şi pe linia sancţionării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulaţie.
Dispozitivul a fost constituit din echipe de scotocire şi control, care au acţionat în zone prestabilite de pe raza municipiului şi filtre rutiere, instituite pe principalele artere de circulaţie către/dinspre comunele limitrofe pentru supravegherea traficului rutier, acţionându-se cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, poliţişti locali şi efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău.
Au fost legitimate aproximativ 300 de persoane, iar poliţiştii rutieri au oprit pentru control aproximativ 200 de autovehicule.
Au fost constatate trei infracţiuni şi aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 19.000 de lei.
Şi duminică, poliţiştii râmniceni au continuat activităţile proactive, de această dată pentru combaterea transportului şi comercializării ilicite a animalelor şi materialului lemnos, dar şi pentru prevenirea furturilor din buzunare în zonele deschise comerţului.
Acţiunea s-a desfăşurat între orele 09.00 – 12.00, interval în care au fost constatate 30 de contravenţii, în valoare de 7140 de lei.
Sancţiunile au fost aplicate pentru abateri prevăzute de Legea 61/1991 pentru sancţionarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (7), O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice(20) şi Legea 145/2014(3) pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

