Prefectul județului Buzău s-a întâlnit cu medicii de familie din județ

Prefectul județului Buzău s-a întâlnit cu medicii de familie din județ
Prefectul județului a făcut apel la empatie, responsabilitate și implicare
Prefectul județului Buzău, Daniel Marian Țiclea, conducerea Direcției de Sănătate Publică și cea a Casei Județene de Asigurări de Sănătate au organizat, astăzi, o întâlnire cu medicii de familie din județ, în contextul creșterii cazurilor de coronavirus și a nevoii tot mai mari de testare a populației.
În cadrul întâlnirii, prefectul județului a făcut apel la medicii de familie să acceseze contractele pe care le pot încheia cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate în vederea testării pacienților în cabinetele în care își desfășoară activitatea, subliniind faptul că Guvernul României decontează suma de 50 de lei pentru fiecare pacient testat. De asemenea, prefectul județului a făcut apel la empatie, responsabilitate și implicare a cât mai multor cadre medicale, pentru a putea traversa cu bine și cel de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus.
”Apelul meu, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, este la empatie și sprijin. Fac apel acum, la fel cum am făcut și în plin val patru al pandemiei, la consiliile de administrație ale unităților de învățământ să facă scut în jurul sistemului sanitar și să mai țină școlile închise o săptămână. Acel apel a avut efectul scontat. Acum, fac apel la dvs., la medicii de familie, să vă alăturați și să facem lucrurile, împreună, cât mai bine cu putință, în sprijinul pacienților, cărora să le asigurăm posibilitatea de a se testa gratuit și de a beneficia de asistență și monitorizare medicală.” a declarat prefectul județului Buzău, Daniel Marian Țiclea.
Apelul prefectului județului vine și în contextul în care la centrele de evaluare care vor funcționa în județul Buzău vor putea ajunge doar persoanele testate pozitiv, care au programare și simptome de infecție cu SARS-CoV-2.
La întâlnirea de astăzi au participat circa 90 de medici de familie din județul Buzău.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










