Prefectul Daniel Țiclea: Este necesar un proiect pentru un spital municipal în Buzău

Prefectul Daniel Țiclea: Este necesar un proiect pentru un spital municipal în Buzău
Dezbateri pe teme spitalului municipal Buzău
Joi, 17 februarie 2022, a avut loc dezbaterea organizată de Instituția Prefectului-Județul Buzău, pe tema construirii unui spital nou în Buzău, întâlnire la care au participat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, deputați și senatori ai tuturor partidelor care reprezintă Buzăul în Parlamentul României, alături de factorii de decizie din zona medicală. În cadrul dezbaterii, toți factorii politici și-au exprimat sprijinul pentru proiectul construirii unui nou spital. La rândul lor, specialiștii din domeniul Sănătății au expus problema deficitului de cadre medicale, în special a medicilor specialiști, context în care s-au propus mai multe variante de lucru.
”Salut faptul că pentru prima dată s-au așezat la masa discuțiilor senatori și deputați din toate partidele care reprezintă Buzăul în Parlamentul României, alături de specialiști din Sănătate, cei care dețin cea mai clară imagine a ceea ce înseamnă sistemul medical și problemele cu care se confruntă spitalele. S-au analizat mai multe variante de lucru: fie comasarea Spitalului Județean cu viitorul spital, fie ca acest nou spital să fie destinat ori bolnavilor cu afecțiuni cronice ori bolnavilor cu forme acute de boală. Nu a fost exclusă nici varianta și necesitatea unui spital de pediatrie. Ceea ce e sigur e că e extrem de necesar un astfel de proiect iar toți factorii decidenți îl sprijină. Terenul pe care Primăria Buzău l-a identificat e suficient de vast, 6,6 hectare, astfel încât să poată fi ridicat, acolo, un spital. Ce ne rămâne de făcut, în această primă etapă de lucru, este să aflăm exact de ce unitate medicală are nevoie Buzăul”, a declarat prefectul de Buzău, Daniel Marian Țiclea.
Pe de altă parte, în cadrul dezbaterii de astăzi, reprezentanții sistemului sanitar buzoian au punctat necesitatea modificării legislației referitoare la rezidențiat.
”Discuțiile au mers și spre necesitatea ca legislația privind Rezidențiatul să fie modificată în sprijinul schimbării strategiei pentru găsirea unor soluții ca medicii să vină și în spitalele din orașele mijlocii, așa cum este Buzăul. Iată cum, coagulând o mare parte din parlamentarii buzoieni și reprezentanți ai sistemului medical, s-a punctat un lucru extrem de util care poate fi soluția pentru acoperirea deficitului de medici din județele unde nu există centre universitare”, a mai declarat prefectul județului, Daniel Marian Țiclea.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

