Peste 360 de sancţiuni contravenţionale constatate de poliţişti şi 59 de permise reţinute în week-end

Peste 360 de sancţiuni contravenţionale constatate de poliţişti şi 59 de permise reţinute în week-end
Poliţiştii au depistat 202 şoferi „grăbiţi„
În perioada 22 – 24 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 364 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 59 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Astfel, începând de vineri, 22 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Buzău, au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora.
Acţiunile au continuat în zilele de sâmbătă şi duminică pentru depistarea şi scoaterea din trafic a şoferilor care s-au urcat la volan, după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 202 şoferi „grăbiţi„ care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, dintre aceştia 40 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 174 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar, autovehiculul unui bărbat de 51 de ani, din Bucureşti, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Poşta Câlnău.
Alte 19 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru nerespectarea semnificiaţiei culorii roşii a semaforului electric.
Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (37), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (9), dar şi 59 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 170.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











