Oțelul Galați a câștigat cu 3-1 pe terenul celor de la Metalul Buzău

Oțelul Galați a câștigat cu 3-1 pe terenul celor de la Metalul Buzău
Gălățenii au câștigat pe terenul unei contracandidate la play-off
SC Oțelul a obținut o nouă victorie în campionatul seriei a II-a a Ligii a 3-a, reușind să se impună cu scorul de 3-1 (1-1) pe terenul unei contracandidate la locurile de play-off, Metalul Buzău.
În minutul 23 Oțelul a beneficiat de o lovitură liberă indirectă de la 12 metri ușor lateral stânga, pentru că portarul Șerban a ținut prea mult mingea în mână. Neagu a mișcat mingea, Cisotti a fixat-o și Vasile Jardan a marcat în minutul 14 cu un șut în forță.
În minutul 30 Tudorică a centrat de pe partea dreaptă și Atomei, liber în colțul careului de 6 metri a șutat în colțul lung și a egalat.
După pauză gălățenii au reușit desprinderea, Neagu i-a pasat lui Cîrjan, acesta a prelungit pentru Cisotti, acesta a pătruns în careu și a centrat la 4 metri de poartă de unde Demian a marcat pentru 2-1, în minutul 51.
În minutul 69 Demian a primit o minge în careu și a fost faultat de Mihăeș, iar arbitrul a dictat penalty pentru gălățeni. Cisotti a execuat și a marcat pentru 1-3 în minutul 70.
Oțelul: Ursu – Rus, Ghiocel, Cojocaru, Nedelea, Neagu, D. Cireș (min. 68 Dobre), Jardan, Demian (min. 84 Farcaș), Cisotti, Cîrjan (min. 78 Cîrcimar).
Metalul: Șerban - Ceaușel, Nedelcu, Atomei (min. 83 Al. Stănică), Mihăeș (min. 82 C. Petre), Păun, D. Stan, Tudorică, Zamfirescu, Iacob (min. 63 Pavel), C. Ispir.
În clasamentul la zi Oțelul urcă pe locul trei cu 15 puncte din 7 jocuri, un meci mai puțin decât liderul Sporting Liești, 19 puncte. Metalul Buzău a trecut pe locul 5, cu 13 puncte, din 8 jocuri.
Pentru Oțelul urmează o săptămână cu două jocuri, ambele pe teren propriu. Prima dată miercuri, 20 octombrie, de la ora 15.00, roș-alb-albaștrii vor juca restanța cu CS Făurei, iar sâmbătă, de la ora 15.00, este programat meciul cu CSM Râmnicu Sărat din ultima etapă a turului. În ultima etapă a turului, Metalul Buzău va juca în deplasare la CS Făurei, sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15.00.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Trimisul administrației Trump: „Granițele deschise și cenzura împing Europa spre declin”
- 14:30 - Nick Adams: „Îmi doresc ca românii să se îndrăgostească de America cunoscând-o direct, așa cum și eu m-am îndrăgostit de țara și de poporul dumneavoastră”
- 14:26 - George Simion: „Un continent care nu își poate apăra granițele, economia și identitatea nu va rămâne o putere globală”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














