Nimic nu este mai pur decât zâmbetul unui copil

Nimic nu este mai pur decât zâmbetul unui copil
Personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău donează lunar câte 1 Leu
Au alergat pe iarbă, au încercat tiroliana și au tras cu arcul. Natura le-a creat o stare de bine, au fost fericiți, s-au jucat dar au și învățat lucruri noi, importante pentru siguranță lor.
Miercuri, 14 copii din cadrul Direcției de Asistență Socială Buzău - Centrul Phoenix au plecat în excursie împreună cu jandarmii buzoieni, pentru o experiența inedită, organizată cu sprijinul Muzeului Județean Buzău, în urma căreia, pe lângă distracția binemeritată după eforturile depuse în anul școlar ce doar s-a încheiat, cei mici au fost învățați cum să pregătească o drumeție pe munte și care sunt regulile pe care trebuie să le respecte astfel încât să fie permanent în siguranță.
Jandarmii Montani au montat și o tiroliana, unde copiii au putut să își învingă teama de înălțime și sa se bucure de sentimentul care ar trebui să îi călăuzească mereu în viață, acela de a fi mereu deasupra tuturor obstacolelor!
Pe lângă mult îndrăgitele activități în aer liber, aceștia au primit sfaturi si recomandări de la jandarmii din cadrul compartimentului Prevenire și Combatere Fapte Antisociale, în sprijinul lor venind și specialiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău. Totodata, activitatea a avut și o latură culturală prin vizitarea Muzeului în aer liber Tabăra Măgura, unde reprezentanții Muzeului Județean Buzău au fost atât ghizi cât și parteneri de distracții, în jocurile în aer liber pe care le-au pregătit celor mici.
Acțiunea face parte din seria de activități cu caracter umanitar desfășurate în cadrul campaniei ”Puterea unui Leu”, prin care personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău donează lunar câte 1 Leu, sumele astfel colectate fiind folosite, de 12 ani, pentru suportarea costurilor privind organizarea unor excursii în zona montană a județului Buzău, pentru copiii din sistemul de asistență socială.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










