Julian Assange a fost eliberat condiţionat

Julian Assange a fost eliberat condiţionat
Fondatorul WikiLeaks a fost eliberat condiţionat dintr-o închisoare din Marea Britanie
După mai bine de cinci ani într-o închisoare britanică, Julian Assange se îndreaptă către casă, în Australia. Nu va petrece timp într-o închisoare din SUA.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost eliberat condiţionat dintr-o închisoare din Marea Britanie, după ce a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane ce pune capăt luptei sale împotriva extrădării către Statele Unite.
Assange este acuzat de expunerea unor secrete americane sensibile, în legătură cu războaiele din Irak şi Afganistan.
Conform înţelegerii, Assange va pleda vinovat pentru încălcarea legislaţiei intitulate „Espionage Act”. El ar urma să se prezinte miercuri în faţa unei instanţe americane de pe Insulele Mariane de Nord, conform documentelor instanţei.
După mai bine de cinci ani într-o închisoare britanică, Julian Assange se îndreaptă către casă, în Australia. Nu va petrece timp într-o închisoare din SUA, conform înţelegerii, întrucât se vor lua în considerare cei aproximativ cinci ani executaţi în închisoare, în Marea Britanie.
Sursa: BBC
Citește și:
- 12:40 - Un nou protest la Șantierul Naval Mangalia. Angajații au oprit lucrul pentru a doua zi la rând, se strigă "Hoții!" - VIDEO
- 11:53 - Atenție la noi tentative de fraudă. False convocări cu presupuse infracțiuni circulă în numele Poliției
- 11:50 - Trei pacienți cu arsuri, transportați în Germania cu o aeronavă militară românească
- 11:48 - Pâinea se scumpește înainte de Paște: românii vor plăti mult mai mult pentru produsele de bază
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











