În județul Buzău a mai fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19

Russia China Outbreak
În județul Buzău a mai fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19
Cazul 105
: pacient de sex feminin, în vârstă de 87 de ani, din municipiul Buzău, cu multiple comborbidități, internată la Spitalul Județean de Urgență Buzău. În data de 15 mai 2020, a fost investigată COVID-19 în vederea internării într-un cămin de bătrâni, rezultele fiind pozitive. Pacienta este asimptomatică și a fost internată la Spital Municipal din Râmnicu Sărat.DSP Buzău a declanșat ancheta epidemiologică, iar până în prezent s-a stabilit că pacienta nu a părăsit salonul în care era internată, iar personalul medical a purtat echipamentul de protecție complet. DSP a decis de primă intenție, investigarea tuturor pacienților de pe secție, precum și a întregului corp medical, cu recomandarea de a se evita internările și externările până luni, 18 mai.În cadrul anchetei epidemiologice declanșate în SecțiaMedicală a SpitaluluiJudețean de UrgențăBuzău, în data de 16.05.2020, au fost testate 6 cadre medicale din tura de noapte și au rezultate negative, iar din totalul de 32 de paciențit estați, 3 au fost depistați pozitiv, astfel:
CAZUL 106
– pacient sex feminin, 88 ani, cu multiple comorbidități internată în Secția Medicală.
CAZUL 107
– pacient sex masculin, 71 ani, cu multiple comorbidități internat în Secția Medicală.
CAZUL 108
– pacient sex masculin, 68 ani, cu multiple comorbidități internat în Secția MedicalăAncheta DSP este în desfășurare în acest caz.
- La nivelul județului Buzău au mai fost confirmate alte 4 cazuri de infectare cu Covid-19, numărul total de îmbolnăviri fiind de
CAZUL 109
-
pacient sex feminin, 12 ani, din Râmnicu Sărat, contact direct cu un caz confirmat (caz 73) din localitatea Râmnicelu (fiica), asimptomatică.
CAZUL 110
– pacient sex feminin, 27 ani, din Râmnicelu, contact direct cu un caz confirmat(caz 74) din localitatea Râmnicelu (fiica ), asimptomatică.
CAZUL 111
– pacient sex masculin, 44 ani, din Râmnicelu, contact direct cu un caz confirmat(caz 81) din localitatea Râmnicelu (soț), asimptomatică.
CAZUL 112
– pacient sex masculin, 50 ani, din Râmnicu Sărat, contact direct cu un caz confirmat (cazul 98) din localitatea Râmnicelu, asimptomatic.Ancheta epidemiologică este în desfășurare.Pacientii au fost internați la Spitalul Municipal Ramnicu Sărat
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














