Forţele speciale au ucis mai mulţi deţinuţi care luaseră ostatici într-un arest din Rusia

Forţele speciale au ucis mai mulţi deţinuţi care luaseră ostatici într-un arest din Rusia
Înainte de intervenţia în forţă, deţinuţii începuseră negocieri cu autorităţile
Mai mulţi deţinuţi dintr-un centru de arest preventiv din Rostov, în sudul Rusiei, care luaseră duminică ostatici doi angajaţi, au fost ucişi de forţele speciale, transmite Reuters, care preia agenţia de presă rusă Interfax.
Înainte de intervenţia în forţă, deţinuţii începuseră negocieri cu autorităţile şi ceruseră să li se aducă un automobil cu care să fie lăsaţi să plece; drumurile din jurul arestului erau blocate.
Conform primelor informaţii de după asalt ostaticii au fost eliberaţi nevătămaţi, dar nu reiese clar câţi din cei şase deţinuţi implicaţi şi-au pierdut viaţa.
Drumurile din împrejurimi au fost blocate.
Canalul de Telegram Baza, care are legături cu instituţiile de ordine publică din Rusia, transmisese că unii din deţinuţi erau deja condamnaţi pentru infracţiuni legate de terorism. Ei şi-au proclamat duminică susţinerea pentru Statul Islamic (SI).
AGERPRES
Citește și:
- 19:48 - „Moartea nu a venit după Chuck Norris, el a venit după moarte”. Hollywood și lumea artelor marțiale reacționează la dispariția lui Chuck Norris
- 18:34 - Trump Organization vizează un proiect imobiliar lângă Pata Rât, la Cluj-Napoca
- 18:06 - Surpriză la Bruxelles: Giorgia Meloni îi ia apărarea lui Viktor Orban în disputa privind Ucraina
- 17:39 - Condiția lui Viktor Orban pentru Ucraina la summitul UE: „Dacă nu e petrol, nu sunt bani”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










