Drogurile și alcoolul îți pot schimba destinația!

Drogurile și alcoolul îți pot schimba destinația!
La activitate au participat 15 persoane aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune
În ziua de 3 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii alături de reprezentanţi ai Serviciului de Probaţiune Buzău, au organizat şi desfăşurat o sesiune online în cadrul Programului naţional de prevenție „În siguranţă la volan. Stop accidentelor!”, destinat reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, aflate în evidența serviciilor de probațiune.
Activitatea desfășurată a avut drept scop sprijinirea participanților în a obține informații de natură juridică și comportamentală, în a dezvolta atitudini favorabile respectării legislației rutiere, a analiza și a înțelege mecanismele comportamentului propriu, a conștientiza factorii care îi predispun la comiterea de infracțiuni și în a-și dezvolta capacitatea de a exercita control asupra lor, astfel încât să reducă riscul acestora de a recidiva.
Polițiștii le-au oferit persoanelor informaţii referitoare la efectele consumului de alcool/droguri/substanţe psihoactive la volan, la identificarea procesului decizional în trafic şi la conştientizarea modului în care consumul de substanţe modifică procesele psihice, autocontrolul, comportamentul violent şi reacţiile motrice.
De asemenea, s-a pus accentul şi pe conştientizarea perspectivei victimei şi pe realizarea de exerciţii de solidaritate umană, în sprijinul victimelor accidentelor rutiere.
La activitate au participat 15 persoane aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune, beneficiari direcţi ai Programului de prevenţie “În siguranţă la volan, stop accidentelor!”.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














