Actualitate· 1 min citire

Deșeuri transportate necorespunzător pe străzile din municipiul Buzău

3 iun. 2021, 18:02
Actualizat: 3 iun. 2021, 18:02
Deșeuri transportate necorespunzător pe străzile din municipiul Buzău

Deșeuri transportate necorespunzător pe străzile din municipiul Buzău

Articol scris de Realitatea de Buzau

Sancționați de Garda de Mediu

Reprezentanții unei firme din municipiul Buzău care transportau deșeuri, nu a completat corespunzător documente de însoțire, motiv pentru care au fost sancționați.

Comisari ai Gărzii de Mediu Buzău, împreună cu reprezentați ai Poliției Locale Buzău, au desfășurat astăzi o acțiune cu privire la verificarea respectarii condițiilor de transport al deșeurilor pe teritoriul municipiului Buzău, în conformitate cu prevederile HG 1061/2008 și Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.

”A fost oprită în trafic, pe raza municipiului Buzău, o autoutilitară ce aparținea unei persoane juridice care transporta deșeuri rezultate din activitatea de construcții și demolări. Întrucât nu a prezentat toate documentele conform prevederilor legale, persoana juridică a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10000 lei și a fost însoțită să descarce deșeurile din mijlocul de transport, la un depozit autorizat.

Atragem atenția, pe această cale, tuturor persoanelor fizice și juridice, că transportul și depozitarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, fără respectarea prevederilor legale, se sancționează cu amendă și confiscarea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției” spun reprezentanții Gărzii de Mediu Buzău.


Sursa: Realitatea de Buzau

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate