Muzeul Județean le arată tinerilor din Buzău cum își petreceau părinții lor concediile, în comunism
În perioada comunismului, aproape oricine îşi permitea să meargă în concediu la mare sau la munte. Vacanţele românilor în Epoca de Aur erau fără telefoane şi tablete şi fără prea mult lux, dar pline de distracţie. Pentru a le arăta noilor generații cum arătau concediile românilor în anii comunismului, Muzeul Județean Buzău va deschide luni expoziția „Vacanţe şi concedii în perioada comunistă”.
Înainte de 1989, românii care plecau în concendii nu aveau prea multe variante la îndemână. Puteau obţine un bilet de odihnă la munte sau în staţiunile de pe litoral prin sindicate sau prin instituţiile la care lucrau, ori puteau pleca cu cortul, pe cont propriu.
Amintirile din acele vremuri – fotografii, vederi, obiecte reprezentative – fac obiectul unei inedite expoziţii ce va fi deschisă de saptamana viitoare, la Muzeul Județean Buzău, cu sprijinul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. În cadrul expoziţiei, sunt expuse inclusiv jocuri din epocă, echipamente de munte, corturi, dar şi costume de baie ce poartă amprenta inconfundabilă a modei acelor vremuri.
Deschiderea expoziției „Vacanţe şi concedii în perioada comunistă” are loc azi, de la ora 12.00. Expoziția, care poate fi vizitată până pe 26 august, oferă tinerei generaţii posibilitatea de a face o comparație cu vacanțele și concediile petrecute de ei în prezent.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














