Condamnare definitivă pentru un fost consilier local

florin-toader
Florin Toader, fost consilier local în Buzău, a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Ploieşti la plata unei amenzi penale. Toader a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de încadrare în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă.
Curtea de Apel Ploieşti a decis, miercuri 30 mai 2019, să păstreze sentinţa dată de Judecătoria Buzău în dosarul în care fostul consilier municipal din Buzău a fost condamnat pentru că a folosit la muncă, fără a respecta prevederile legale, mai mulţi minori.Judecătorii din Buzău l-au condamnat pe Florin Marian Toader ”la pedeapsa a 100 zile – amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de încadrare în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor, în formă continuată, săvârşită în luna iunie 2015. Stabileşte pentru o zi de amendă valoarea de 200 de lei, inculpatul urmând să achite un cuantum astfel obţinut de 20.000 de lei, amendă penală”, conform portalului instanţelor de judecată.Nemulţumit de sentinţa de la Buzău, Toader a atacat-o la instanţa superioară, adică la Curtea de Apel Ploieşti, care a respins apelul ca nefondat.Astfel, conform deciziei instanţei de fond, şi societatea pentru care au lucrat minorii a fost obligată să plătească o amendă penală în valoare de 40.000 de lei. În plus, consilierul în solidar cu SC MAZARO SRL îi va plăti despăgubiri civile în valoare de 2.800 de lei, uneia dintre fetele minore pe care le-a luat la muncă fără forme legale.În vara anului 2015, perioadă în care avea şi calitatea de consilier local, Florin Toader a fost acuzat de mai multe tinere care au lucrat la terasa sa din Drăgaică de faptul că le-a lovit, le-a vorbit urât şi chiar le-ar fi hărţuit sexual, făcându-le avansuri sub diferite forme. Iniţial, patru tinere au făcut plângere la Poliţie, dar trei dintre ele şi-au retras reclamaţiile şi doar una şi-a menţinut reclamaţia.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

