COD GALBEN de vânt puternic, până mâine dimineață!

COD GALBEN de vânt puternic, până mâine dimineață!
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de tip galben
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de tip galben de vânt puternic. În vigoare este și o informare meteo de vânt și ploi, care va expira abia vineri seara.
Prima avertizare de tip cod galben, de vânt puternic, va expira în această seară, la ora 22.00. Potrivit ANM, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei, în cea mai mare parte a Moldovei, în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 90 km/h.
A doua avertizare de tip cod galben de vânt va intra în vigoare în această seară, după ora 22.00 și va expira mâine dimineață, la ora 10.00. Vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali. Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 90 km/h.
În vigoare este și o informare meteo de vânt și ploi, care va expira vineri seara, la ora 21.00. În intervalul menționat, temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 60...70 km/h. Va ploua îndeosebi în vestul, centrul și nordul țării, unde local vor fi cantități de apă de 10...15 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă de la munte.
Citește și:
- 18:02 - Prezență militară masivă a SUA în România. Un nou Boeing KC-135 Stratotanker ajunge la București în plină criză în Orientul Mijlociu VIDEO
- 17:09 - România lansează Orchestra Mondială a Păcii: inițiativa lui Nicolae Voiculeț transformă muzica într-un mesaj global de unitate
- 15:21 - George Simion: „Sebi Ghiță, să îți fie rușine! Oprește loviturile asupra lui Călin Georgescu!” VIDEO
- 11:40 - Veste cumplită înainte de Paște: Mii de români, dați afară! Val de concedieri masive în prag de sărbători
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











