Actualitate· 1 min citire

Chilii și lăcașuri de cult săpate în piatră cu sute de ani în urmă, descoperite în judeţul Buzău

3 aug. 2018, 10:23
Actualizat: 3 aug. 2018, 10:23

Articol scris de Copariu Mirela

Peste 30 de chilii şi lăcaşuri de cult, săpate în piatră cu sute de ani în urmă, au fost descoperite în judeţul Buzău, informează un comunicat al echipei de cartografie 100Tracks.

Potrivit sursei citate, echipa care marca un traseu turistic în zona Boziorul, judeţul Buzău, a mai găsit câteva aşezări mistice săpate în stâncă, după ce ploile din ultima perioadă au descoperit aceste dovezi ale creştinismului timpuriu."În această zonă a masivului calcaros Pintenul Ivăneţu, în zona localităţilor Colţi, Aluniş, Nucu şi Bozioru, au fost identificate peste 30 de aşezări rupestre - chilii şi lăcaşuri de cult - săpate în piatră cu sute de ani în urmă, unele dintre ele păstrând mărturii ale epocii preistorice. Aceasta este cea mai mare concentrare de schituri şi locuinţe monahale rupestre din spaţiul românesc", se arată în comunicat.În secolele III - IV, arată cei de la 100Tracks, aceste aşezări au adăpostit primii propovăduitori ai creştinismului în spaţiul de la nord de Dunăre, fiind adevărate centre cu o intensă activitate religioasă. O parte dintre aceste chilii au fost locuite de sihaştri până în secolul al XIX-lea.Echipa 100Tracks este specializată în cartografia traseelor turistice 4x4 şi dispune de echipament profesional cu care poate ajunge în zonele greu accesibile.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News