Casa Albă a calificat joi drept ''inacceptabile'' violențele coloniștilor israelieni împotriva civililor palestinieni în Cisiordania ocupată, după un atac soldat cu un mort și o persoană grav rănită, potrivit Autorității Palestiniene, relatează AFP.
"Atacurile coloniștilor violenți împotriva civililor palestinieni în Cisiordania sunt inacceptabile și trebuie să înceteze", a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, într-un comunicat.
Oficialul american a cerut, de asemenea, autorităților israeliene să ia măsurile necesare pentru a "proteja toate comunitățile".
"Aceasta include intervenția pentru a pune capăt unor astfel de violențe și tragerea la răspundere a autorilor unor astfel de violențe", a adăugat el.
Potrivit Ministerului Sănătății palestinian, atacul, care a vizat localitatea Jit, între orașele Nablus și Qalqilya, a provocat moartea unui bărbat în vârstă de 23 de ani, care a căzut "sub gloanțele coloniștilor". Un alt palestinian a fost grav rănit, fiind împușcat în zona pieptului, a adăugat ministerul.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că în jurul orei 20:00 (17:00 GMT) "zeci de civili israelieni, unii dintre ei mascați, au intrat în Jit, au incendiat vehicule și infrastructură din zonă, și au aruncat cu pietre și cocktail-uri Molotov".
Președintele israelian Isaac Herzog a "condamnat ferm" atacul și a calificat violențele drept un "pogrom".
AGERPRES