Asfaltatorul de la Podul de la Mărăcineni amendat pentru că nu a înștiințat Serviciul Rutier privind începerea lucrărilor
Respectarea legislaţiei rutiere reprezintă o prioritate permanentă a poliţiştilor Serviciului Rutier
Având în vedere lucrările de întreţinere şi reparare a covorului asfaltic de pe podul situat în localitatea Mărăcineni, iniţiate ieri, poliţiştii au demarat verificări cu privire la legalitatea desfăşurării activităţilor.
Având în vedere că poliţiştii din cadrul Seriviciului Rutier au constatat abateri de la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi Ordinul 1112/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de închidere a circulaţiei şi de instituire a restricţiilor de circulaţie în vederea executării de lucrări în zona drumului public şi/sau pentru protejarea drumului, operatorul economic însărcinat cu executarea lucrărilor a fost sancţionat contravenţional.
În sarcina acestuia s-a reținut că nu a înștiințat Serviciul Rutier privind începerea lucrărilor și nu a luat măsuri pentru asigurarea fluenței și siguranței circulației rutiere, provocând perturbări grave ale traficului rutier în data de 18 august a.c. Polițiștii au aplicat amendă contravențională în cuantum de 3045 de lei.
Totodată, operatorului economic i-au fost reprelucrate prevederile legale, în vederea preîntâmpinării unor situaţii similare în viitor.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










