Artiști buzoieni în conducerile unor instituții publice naționale

Artiști buzoieni în conducerile unor instituții publice naționale
Răzvan Dincă președinte SRR
Trei artiști din Buzău vor face parte, în următorii 4 ani, din echipa de conducere a unor instituții importante, respectiv Televiziunea Română, Radioul Public și Institutul Cultural Român. Luni, 15 noiembrie, artiștii buzoieni, desemnați de PSD să facă parte din Consiliul de Administrație al acestor instituții culturale au fost audiați de comisiile reunite de Cultură iar apoi votați de Parlament.
Buzoianul Valeriu Șușnea, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Buzău, face parte din noul Consiliu de Conducere al Institutul Cultural Român. De asemenea, actorul Lucian Ghimiși, născut pe 3 decembrie 1977, la Buzău, este unul dintre membrii Consiliului de Administrație al Societăţii Române de Televiziune, în timp ce fostul director al Teatrului “George Ciprian”, Răzvan-Ioan Dincă, a fost ales în echipa Consiliului de Administrație al Societăţii Române de Radiodifuziune și apoi președinte al SRR, cu 250 de voturi ”pentru”.
Răzvan-Ioan Dincă a absolvit în 2001 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, secția regie de teatru. Primele succese profesionale sunt legate de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, unde a fost mai întâi consultant artistic un an de zile (2001-2002), mai apoi director general preț de patru ani. Tot în această perioadă a fost Producător General și Director al primelor trei ediții ale Festivalului Internațional de Teatru „Gala Noilor Generații – Capul de...Regizor”. Consacrarea sa ca manager și ca director se produce odată cu câștigarea concursului pentru postul de director al Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București. Aici, în 2008, este Director cofondator și Manager de proiect al Festivalului Internațional de Artele Spectacolului Muzical „Viața e frumoasă!”, organizat anual în luna noiembrie de către Teatrul de Operetă. În decembrie 2012, devine Directorul General al Operei Naționale București.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














