Aproape 3400 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați marți, 14 iunie, la prima probă a examenuluid e Evaluare Națională

Aproape 3400 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați marți, 14 iunie, la prima probă a examenuluid e Evaluare Națională
Probele se vor desfășura în 32 de centre de examen din județul Buzău
Marți, 14 iunie, începe Evaluarea Națională. Absolvenții de gimnaziu se pregătesc de primul examen important din viața lor. În județul Buzău, aproape 3.400 de absolvenți sunt așteptați în sălile de examen.
La examenul de Evaluare Națională în județul Buzău s-au înscris 3391 absolvenți ai clasei a VIII-a, din care 1654 de absolvenți din mediul urban și 1737 de absolvenți din mediul rural. Comisia județeană de organizare a examenului de Evaluare Națională din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău a aprobat 27 de solicitări, privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, conform normelor metodologice și a procedurilor în vigoare.Evaluarea Națională va consta în două probe, ambele urmând să se desfășoare săptămâna viitoare.“Examenul începe marți, 14 iunie 2022, cu proba scrisă la limba și literatura română și continuă joi, 16 iunie 2022, cu proba scrisă la matematică. Probele scrise încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 32 de centre de examen din județul Buzău (18 de centre de examen în mediul rural, respectiv 14 de centre de examen în mediul urban). De asemenea, la nivelul județului Buzău sunt organizate două centre zonale de evaluare.” anunță ISJ Buzău.Rezultatele vor fi anonimizate, numele candidaților fiind înlocuite cu coduri individuale care vor fi distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.Primele rezultate obținute de absolvenții de clasa a VIII-a vor fi comunicate joi, 23 iunie 2022, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și a doua zi, 24 iunie 2022, în intervalul orar 8:00-12:00.Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie 2022.Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău pun la dispoziţia celor interesaţi liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli apărute în organizarea/desfășurarea examenului de Evaluare Naţională 2022: Ministerul Educaţiei – 0800 801 100; Inspectoratul Școlar Județean Buzău – 0800 816238.Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

