Aproape 190 de sancțiuni aplicate ieri de polițiștii rutieri buzoieni

Aproape 190 de sancțiuni aplicate ieri de polițiștii rutieri buzoieni
Un râmnicean depistat la volan având o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 59.000 de lei.
Poliţiştii au acționat ieri, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, dar şi pe raza municipiilor şi oraşelor din judeţ, pentru prevenirea principalelor cauze ale accidentelor. Pe durata acţiunii, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale nerespectarea limitelor maxime admise de viteză, iar împotriva a 9 conducători auto s-a măsurat complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză – 176 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 26 de ani, din Buzău, ce rula pe DN2E85 în afara localității Costești.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (15), pentru neportul centurii de siguranţă (27), dar şi pentru alte abateri în trafic (30).
Poliţiştii au mai reţinut alte 10 permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și pentru nerespectarea priorității de trecere.
De asemenea, polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Unul dintre dosarele pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a fost întocmit unui şofer de 52 de ani, din Râmnicu Sărat. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










