Amenzi mărite, pentru cei care încalcă regimul stării de urgență

9
Amenzi de până la 20000 de lei, pentru cei care încalcă regimul stării de urgență
A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de urgență. Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de urgență. Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;– suspendarea temporară a activității;– desființarea unor lucrări;– refacerea unor amenajări.Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














