Agent economic sancționat de Garda de Mediu Buzău pentru deversări de ape reziduale care generau un miros persistent

Agent economic sancționat de Garda de Mediu Buzău pentru deversări de ape reziduale care generau un miros persistent
Amendă în valoare de 60.000 de lei pentru poluare în zona fabricii de zahăr
O nouă sesizare a fost verificată în teren, în data de 19.08.2021, de către comisarii de mediu din cadrul Garzii Nationale de Mediu -Comisariatul Județean Buzau, cu privire la existența unui miros persistent, creând un real disconfort în zona de locuit, zona aferentă străzii Depoului.
Echipa de comisari a constatat, că în spatele fabricii de zahăr, în zona fostelor batale, există pe un teren, cât și pe calea de acces (drum asfaltat), deversări de ape uzate care degajă un miros pestinenţial. La verificarea agentului economic, s-a constatat că și în curtea unității, în zona gardului despărțitor de terenurile exterioare unității, există aceleași deversări de ape reziduale. Zona de teren afectată este de circa 300 metri pătrați.
Deversările de apă uzată provin dintr-o instalație tehnologică a unității, ca urmare a unei defecțiuni constatate.
Agentul economic a fost sancţionat contravențional cu amendă în valoare de 60.000 lei pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul mediului prevăzute de OUG 195/2005. Au fost impuse măsuri de remediere a defecțiunii instalației, de interzicere a deversărilor de ape reziduale în locuri nepermise, de vidanjare a apelor reziduale evacuate, cât și de aducere a terenurilor afectate la starea inițială, inclusiv de informare a Garzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean Buzău privind realizarea măsurilor impuse.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

