Acţiuni în trafic ale poliţiştilor

Acţiuni în trafic ale poliţiştilor
Un bărbat de 36 de ani rula pe DN2E85, în localitatea Cioranca, cu 147 km/h
În data de 25 august a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 6 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Ieri, poliţiştii rutieri împreună cu poliţişti de ordine publică, au organizat şi desfăşurat o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor, disciplinarea şi responsabilizarea pietonilor.
În urma activităţilor, poliţiştii au aplicat 120 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, dintre care 25 pentru indisciplină pietonală.
Poliţiştii au acționat pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 29 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 5 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 147 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 36 de ani, din Teleorman, ce rula pe DN2E85, în localitatea Cioranca.
Alt permis de conducere a fost reţinut pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (27), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (7), pentru oprirea şi staţionări în locuri care au afectat fluenţa traficului, dar şi 24 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 34.000 de lei.
Tot ieri, poliţiştii rutieri au întocmit 2 dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











