Acțiuni ale polițiștilor buzoieni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov2

Acțiuni ale polițiștilor buzoieni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov2
Au fost verificate aproximativ 140 de societăți comerciale şi operatori economici
În perioada 29 – 31 ianuarie a.c., poliţiştii buzoieni împreună cu jandarmi, polițiști locali şi reprezentanți ai tuturor instituţiilor de control din Buzău, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii COVID-19, la activităţile de verificare participând peste 600 de efective.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 140 de societăți comerciale şi operatori economici și peste 160 de locaţii de interes, fiind legitimate şi verificate totodata peste 4000 de persoane.
Pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat 336 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 295 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie conform Legii 55/2002 privind unele măsuri pentru pevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență, respectiv poliţişti de ordine publică, rutieră, economic şi investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
Duminică, 31 ianuarie a.c., poliţiştii buzoieni au efectuat activităţi de verificare în contextul stării de alertă. În urma unui control la o societate comercială de pe raza localităţii Glodeanu-Siliştea, poliţiştii au constatat că operatorul economic nu a luat măsura suspendării activităţii societăţii conform prevederilor legale instituite de starea de alertă. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News













