Un bărbat angajat ca șofer la societatea comercială Trans Bus S.A. a intrat în greva foamei din cauza „abuzurilor repetate” ale conducerii firmei

Angajatul, care ar urma să fie concediat din cauza numeroaselor abateri disciplinare, protestează în fața sediului Trans-Bus, iar la prânz va merge în audiență la Primărie.

Angajat la Trans Bus de doi ani, Nicolae Morteci susține că echipa de conducerea a societății l-a „vânat” permanent și că decizia concedierii sale este incorectă. Drept urmare, bărbatul a decis să intre în greva foamei pe perioadă nedeterminată.

De cealaltă parte, reprezentanții Trans Bus spun că angajatul și-a încălcat în mod repetat sarcinile de serviciu, fiind ținta a numeroase reclamații din partea călătorilor.

„TRANS BUS SA a luat cunoștință de sesizarea domnului Morteci Nicolai (înregistrată la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 120314/17.10.2019) prin care acesta reclamă abuzuri ale conducerii TRANSBUS SA și ale sindicatului TRANSPORTATORUL, amenințând că va intra în greva foamei pe termen nelimitat.

Regretăm decizia D-lui Morteci, dar contrazicem afirmațiile sale cu privire la pretinse abuzuri care ar fi fost săvârșite împotriva sa.

În realitate, Dl. Morteci, salariat în cadrul TRANS BUS SA, care ocupă funcția de șofer de autobuz, și-a încălcat în mod repetat obligațiile asumate prin contractul de muncă și prin fișa postului.  Societatea noastră l-a avertizat în mai multe rânduri,  văzându-se ulterior nevoită să recurgă la sancțiuni disciplinare.

Articolul precedentPrefecta Carmen Ichim: „Sunt stinse 60 dintre cele 65 de focare de pestă porcină africană”
Articolul următorDan Puric, cetățean de onoare al Buzăului